Grecia Grecia

  • Modalităţi de petrecere a timpului

    Sporturi - nautice şi nu numai

    Plajele Greciei sunt cu adevărat minunate, iar majoritatea activităţilor în staţiunile turistice litorale sunt legate de nisip, de apa mării etc. Pe cele mai multe dintre acestea puteţi practica aproape toate sporturile nautice şi de plajă, cum ar fi scufundările, surfingul, schiul nautic, sailing sau paragliding. De asemenea, puteţi face plimbări cu hidrobicicleta.

    În Grecia aveţi posibilitatea de a închiria ambarcaţiuni cu pânze, cu care puteţi face excursii de-a lungul ţărmului. Pentru închiriere sunt necesare paşaportul şi, eventual, o carte de credit. Deoarece există reguli destul de stricte în legătură cu deplasările pe mare, cel puţin doi dintre membrii echipajului trebuie să deţină certificatul internaţional de conducător de ambarcaţiune de agrement. Chiar dacă nu îndepliniţi aceste condiţii, nu vă temeţi: există şi posibilitatea de a închiria ambarcaţiunea şi cu căpitanul care să o conducă.

    Iubitorii lumii submarine pot face în Grecia scufundări sportive, dar numai în anumite locuri şi numai pe baza unei autorizaţii speciale. Dacă reuşiţi să îndepliniţi toate condiţiile necesare, veţi putea explora fundul mării şi admira o multitudine de animale şi plante care mai de care mai interesante.

    Dacă v-aţi plictisit de făcut plajă

    Din majoritatea staţiunilor turistice puteţi pleca în excursii în împrejurimi, unde vă vor întâmpina peisaje naturale minunate, puteţi urca pe dealuri sau vă puteţi plimba la poalele pantelor pe care cresc măslini. În regiunile de coastă, din orice loc mai înalt puteţi admira valurile albastre ale mării.

    Alte activităţi pentru care puteţi opta în caz că nu doriţi să petreceţi timpul pe plajă sau la piscina hotelului sunt tenisul de masă, minigolful, sau tenisul de câmp. Lângă fiecare hotel de categorie superioară veţi găsi terenuri de tenis de câmp. Puteţi, de asemenea, juca volei sau polo pe apă, sau vă puteţi relaxa în jacuzzi.
    Serile le puteţi petrece fie la hotel, unde se desfăşoară diverse programe distractive, sau în cluburile, restaurantele sau tavernele greceşti.
    O seară de vară într-o tavernă tradiţională sau într-un bar local va fi o experienţă de neuitat, ca şi filmele văzute într-unul dintre cinematografele de vară din localităţile greceşti.

web:need_help

0312 293 500