Grecia - Corfu Grecia

  • Informaţii

    Insula Korfu - a doua ca mărime din Marea Ionică - este supranumită şi "Insula de smaragd" sau "Perla Greciei" şi îşi merită pe deplin numele. Este cea mai verde dintre insulele acestei ţări, ceea ce îi conferă un farmec aparte. Frumuseţea ei a atras de-a lungul timpului o serie de oameni celebri, care au vizitat-o sau chiar au petrecut aici un timp îndelungat. Printre aceştia se numără Goethe şi Oscar Wilde, precum şi lordul Byron, împărăteasa austro-ungară Elisabeta I - Sissi, soţia lui Franz Iosif, şi familia Rotschild, care şi-a construit aici propria locuinţă. Legendele străvechi se împletesc aici cu vraja naturii, micile sate şi vechile mănăstiri impresionează prin atmosfera lor originală, iar plăcutele taverne rămân deschise până noaptea târziu. Printre cele mai căutate staţiuni de vacanţă se numără Moraltika, aflată în sud-estul insulei, binecunoscuta Acharavi, la nord, Dassia, unde plaja este lungă şi acoperită cu pietricele, Glyfada - o staţinune exclusivă, sau Roda, cu mai multe plaje cu nisip sau pietricele.

Cele mai noi recenzii Grecia - Corfu

Total: Totul a fost aşa cum ne-am dorit, atât cazarea, a cărei calitate corespunde preţului, cât şi toate celelalte. Proprietarii sunt foarte...

Scurtă introducere
Totul a fost aşa cum ne-am dorit, atât cazarea, a cărei calitate corespunde preţului, cât şi toate celelalte. Proprietarii sunt foarte simpatici. Totul e foarte aproape, plaja, magazinul, tavernele …. Afişează tot textul recenziei

Cazare
Cameră destul de mare şi frumoasă, cu vedere la mare şi o chicinetă cu tot ce trebuie; mai ales cana electrică a fost super :-)

Masă
Ne-am adus mâncare de-acasă, aşa că am mâncat bine :-) La tavernele locale au mâncare excelentă, vă recomandăm s-o încercaţi. Nouă ne-a plăcut mai ales faptul că meniul era tradus şi în cehă. Personalul e peste tot foarte simpatic.

Serviciile hotelului
Serviciile hotelului!? Poate schimbarea prosoapelor de vreo patru-cinci ori. În rest n-am observat că hotelul oferea vreun serviciu. Şi gunoiul ni l-am aruncat tot singure. Containerele sunt ceva mai departe de clădirile în care se află camerele.

Plajă
Cam la vreo 200 de metri de hotel se află o plajă mare cu pietricele, dar noi am fost acolo doar o dată. Plaja e frumoasă, dar e prea aglomerată şi e gălăgie. Ne-am găsit o plajă mai mică mai departe, unde ne-am simţit foarte bine. Apă curată, super pentru snorkeling…

Impresie generală
Am petrecut una dintre cele mai frumoase vacanţe…şi abia aştept să mergem acolo şi în vara asta. Numai că de data asta o ne cazăm în altă parte. Nu că n-am fi fost mulţumite, dar ne-a lipsit piscina – singura problemă. Recomandăm hotelul mai ales celor care doresc să locuiască într-o zonă liniştită, dar şi celor care vor să se distreze, pentru că la 3,5 kilometri de hotel e orăşelul Ipsos, în care sunt multe discoteci, baruri etc. Puteţi vizita capitala insulei, care are un farmec specific. De asemenea, vă puteţi închiria un automobil sau un scuter şi puteţi face excursii pe insulă; o să descoperiţi o mulţime de locuri frumoase. M-am îndrăgostit de aceste locuri şi mă bucur că o să le văd din nou. O natură minunată, marea frumoasă şi curată, oamenii foarte prietenoşi şi simpatici. A fost o vacanţă exact aşa cum mi-am dorit.

Aneta Rapantová, 09.01.2009, Data sejurului: 9.8. - 20.8.2008
Regiunea: Grecia Grecia, Corfu, Hotel: Evgenia - studia

web:was_this_review_useful Da (1) Nu (0)

2 fotografie

Total: 8,3 Hotel simplu la marginea unei staţiuni liniştite, chiar lângă o plajă de nisip.

  • 7 Cazare
  • 9,3 Împrejurimi
  • 8 Preţ de la

Scurtă introducere
Hotel simplu la marginea unei staţiuni liniştite, chiar lângă o plajă de nisip. Afişează tot textul recenziei

Cazare
Studiouri modest mobilate, suficiente pentru cei care doresc să se bucure de frumuseţile Greciei şi vin în cameră numai ca să doarmă şi să îşi pregătească repede ceva de mâncare la micul dejun şi la prânz. Am avut şi o terasă şi grădină din care se vede marea.

Masă
N-am avut asigurată masa, dar în împrejurimi sunt multe taverne, unele cu personal vorbitor de cehă; mâncarea e bună.

Serviciile hotelului
Proprietara hotelului e amabilă, dar noi n-am avut nevoie de nimic, aşa că nu pot să spun cum sunt de fapt serviciile.

Plajă
Chiar lângă studio începe o plajă frumoasă cu nisip, care nu e deloc aglomerată.

Impresie generală
În staţiune sunt multe restaurante, supermarketuri, firme care închiriază motociclete şi maşini, iar din port se poate pleca în excursie cu barca. Delegata pe nume Katka a fost tot timpul foarte amabilă, dornică să ne ajute, să ne răspundă la toate întrebările. O puteam găsi în fiecare zi la biroul agenţiei de turism din staţiune.

Adéla Dlesková, 04.09.2008, Data sejurului: 23.8. - 3.9.2008
Regiunea: Grecia Grecia, Corfu, Hotel: Studia Pelagos

web:was_this_review_useful Da (2) Nu (0)

Total: 7,5 Vacanţa pe insula Corfu ne-a plăcut, am avut numai vreme frumoasă, un sejur perfect organizat, iar delegata şi personalul hotelului au...

  • 6,9 Cazare
  • 7 Masa
  • 8,5 Împrejurimi
  • 8 Preţ de la

Scurtă introducere
Vacanţa pe insula Corfu ne-a plăcut, am avut numai vreme frumoasă, un sejur perfect organizat, iar delegata şi personalul hotelului au fost foarte amabili. Un hotel curat şi plăcut într-o staţiune litorală liniştită. Afişează tot textul recenziei

Cazare
Cazare destul de modestă, camere mici, dar curate. Am avut o cameră excelent amplasată, cu vedere spre mare şi piscină.

Masă
Mâncare gustoasă, multe mâncăruri cehe şi specialităţi tradiţionale greceşti. Salate cam puţine, micul dejun prea monoton. Foarte puţine fructe proaspete. Bucătarul împărţea oaspeţilor porţiile (două feluri de carne la alegere) şi spunea denumirea mâncării în cehă.

Serviciile hotelului
Servicii bune. Recepţionista era foarte amabilă, iar în caz de complicaţii vă ajuta şi proprietarul hotelului. Piscina are un program cu totul nepotrivit (deschis între 9 dimineaţa şi 7 seara), barul de la piscină oferă un meniu şi o varietate de băuturi la preţuri acceptabile, iar personalul e amabil.

Plajă
La doi paşi de hotel e o plajă de nisip, curată, cu apă atât de transparentă, că se vede nisipul de pe fundul mării. Peisajul din jur e şi el foarte frumos. Pentru practicarea sporturilor acvatice se plăteşte o taxă.

Impresie generală
Cazare şi masă ceva mai modeste, plajă şi apă excelente, posibilităţi de a face excursii interesante, organizare perfectă a sejurului. Am fost mulţumiţi.

Drahomíra Harnachová, 29.08.2008, Data sejurului: 18.8. - 28.8.2008
Regiunea: Grecia Grecia, Corfu, Hotel: Alkyon

web:was_this_review_useful Da (3) Nu (0)

Toate părerile Grecia - Corfu

web:need_help

0312 293 500