Croaţia Croaţia

  • Clima

    Croaţia are o climă blândă, influenţată pozitiv de apropierea Mării Mediterane, de curenţii marini calzi şi de masivele muntoase care protejează teritoriul ţării în partea de est. Temperaturile medii ale aerului sunt în luna iunie în jur de 26°C, în iulie aproximativ 30°C iar în septembrie de aproximativ 26°C. Apa mării atinge în iunie o temperatură de 22°C, în iulie 25°C, în august 24°C iar în septembrie în jur de 22°C.

    Clima mediteraneeană-adriatică se caracterizează prin ierni scurte şi blânde, verile fiind lungi şi de multe ori toride. Toamna este mult mai cald decât primăvara. Vremea este în întregime influenţată de mare, dar nu este aceeaşi în toate regiunile, pe insule fiind diferită de vremea din zonele de ţărm.

    Nordul mai rece, sudul mai cald

    Diferenţe de temperatură există şi între regiunea de nord a ţărmului şi cea sudică. Deşi nu sunt foarte accentuate, sunt totuşi perceptibile. În Istria, la nord, temperatura medie în luna august este în jur de 22,5°C iar pe insula Hvar, de 24°C. De asemenea, şi temperaturile apei mării variază în funcţie de regiune. Marea Adriatică, a cărei adâncime este în apropierea ţărmului vestic al Istriei de numai 40 de metri, se încălzeşte repede până la 20°C şi mai mult, la începutul verii, în august ajunge la plăcuta temperatură de 23 - 26°C iar iarna nu se răceşte sub 10°C. În Dalmaţia, care se află mai la sud, temperatura apelor mării nu scade nici pe timpul iernii sub 12°C.
    Datorită poziţiei lor geografice, temperatura aerului pe insulele Croaţiei este vara mai scăzută decât în zona de uscat, ceea ce atrage foarte mulţi turişti: căldura nu este aici niciodată atât de obositoare ca în partea continentală a ţării.

    Precipitaţiile

    Pentru zona interioară a Croaţiei, Marea Mediterană este o sursă de umiditate, care dă naştere precipitaţiilor. Acestea nu sunt prea însemnate în regiunea de coastă, deoarece aerul umed se deplasează de obicei în afara ţărmurilor, îndreptându-se către înterior.

    Cele mai reduse cantităţi de precipitaţii, cca 500 - 1 000 mm pe an, se înregistrează pe insule. În regiunea de coastă cad anual între 1.000 şi 1 700 mm.

    Cele mai puţine precipitaţii se înregistrează în lunile de vară, dintre care cea mai uscată este luna iulie, această regulă fiind valabilă pentru întreaga coastă a Croaţiei. De exemplu, pe insula Lastovo cad în iulie numai 20 mm de precipitaţii, pe Hvar şi Vis 22 mm, în Split 26 mm, iar în Dubrovnik 27 mm. Uneori perioada uscată estivală durează până în septembrie, ceea ce influenţează negativ dezvoltarea vegetaţiei. Cele mai însemnate precipitaţii se înregistrează la sfârşitul toamnei şi la începutul iernii, precum şi primăvara, mai ales în lunile martie şi aprilie.

    Zăpada este în această regiune un fenomen destul de neobişnuit, care durează de obicei numai 1-3 zile pe iarnă, topindu-se practic în aceeaşi zi în care a căzut.

Baska Voda

web:air_temperature web:sea_temperature

Biograd Na Moru

web:air_temperature web:sea_temperature

Blace

web:air_temperature web:sea_temperature

Brac

web:air_temperature web:sea_temperature

Crikvenica

web:air_temperature web:sea_temperature

Dalmaţia Centrală

web:air_temperature web:sea_temperature

Dalmaţia de Nord

web:air_temperature web:sea_temperature

Dalmaţia de Sud

web:air_temperature web:sea_temperature

Drasnice

web:air_temperature web:sea_temperature

Dubrovnic

web:air_temperature web:sea_temperature

Gradac

web:air_temperature web:sea_temperature

Hvar

web:air_temperature web:sea_temperature

Insula Pag

web:air_temperature web:sea_temperature

Insula Rab

web:air_temperature web:sea_temperature

Istria

web:air_temperature web:sea_temperature

Komarna

web:air_temperature web:sea_temperature

Korcula

web:air_temperature web:sea_temperature

Krk

web:air_temperature web:sea_temperature

Kvarner

web:air_temperature web:sea_temperature

Lanterna

web:air_temperature web:sea_temperature

Losinj

web:air_temperature web:sea_temperature

Makarska

web:air_temperature web:sea_temperature

Murter

web:air_temperature web:sea_temperature

Novigrad

web:air_temperature web:sea_temperature

Omiš

web:air_temperature web:sea_temperature

Orebic

web:air_temperature web:sea_temperature

Pelješac

web:air_temperature web:sea_temperature

Petrcane

web:air_temperature web:sea_temperature

Plitvická jezera

web:air_temperature web:sea_temperature

Podgora

web:air_temperature web:sea_temperature

Porec

web:air_temperature web:sea_temperature

Primošten

web:air_temperature web:sea_temperature

Pula

web:air_temperature web:sea_temperature

Rabac

web:air_temperature web:sea_temperature

Riviera Makarska

web:air_temperature web:sea_temperature

Rovinj

web:air_temperature web:sea_temperature

Sibenik

web:air_temperature web:sea_temperature

Split

web:air_temperature web:sea_temperature

Trogir

web:air_temperature web:sea_temperature

Tucepi

web:air_temperature web:sea_temperature

Umag

web:air_temperature web:sea_temperature

Vodice

web:air_temperature web:sea_temperature

Zadar

web:air_temperature web:sea_temperature

Zagreb

web:air_temperature web:sea_temperature

Zaton

web:air_temperature web:sea_temperature

web:need_help

0312 293 500