Croaţia Croaţia

  • Monedă, preţuri, cumpărături

    În Croaţia puteţi plăti în moneda naţională a ţării ? kuna (HRK), ale cărei subdiviziuni se numesc lipa, dar în majoritatea staţiunilor de vacanţă mari se acceptă şi plăţile în Euro (1 EURO = 100 cenţi).

    În staţiuni aveţi la dispoziţie un număr mare de case de schimb valutar. De asemenea, puteţi schimba bani şi în hoteluri (fără a plăti comision) sau la bănci - însă acestea oferă un curs mai puţin avantajos decât casele de schimb. În timpul sezonului turistic băncile sunt dechise între orele 8.00 şi 19.00, cu o pauză la ora prânzului. Majoritatea hotelurilor, magazinelor, agenţiilor de turism, restaurantele şi firmelor care închiriază automobile acceptă cărţi de credit (Dinners Club, VISA, American Express, EuroCard, MasterCard). Există şi un număr suficient de bancomate care acceptă toate cărţile de credit internaţionale.

    Pentru călătoria în Croaţia nu uitaţi să pregătiţi o rezervă financiară suficientă, destinată micilor cheltuieli, plăţii diverselor excursii în regiunea în care sunteţi cazaţi, ca şi pentru cumpărarea de medicamente şi plata eventualelor îngrijiri medicale. Aceasta este bine să fie de cam 100 EURO de persoană pentru un sejur de o săptămână.

    În Croaţia, mai ales în staţiunile litorale, vă puteţi dedica în întregime cumpărăturilor. Magazinele sunt deschise toată săptămâna, inclusiv sâmbăta şi duminica, până seara târziu. În regiunile turistice apar seara pe promenadă o mulţime de tarabe cu diverse suveniruri locale.

    Cele mai avantajoase locuri pentru făcut cumpărături sunt în Croaţia pieţele - nu numai datorită preţurilor, care sunt aici mai reduse, ci şi pentru atmosfera lor foarte interesantă. În fiecare oraş sau orăşel există cel puţin o piaţă, unde puteţi găsi întotdeauna o mare varietate de fructe şi legume proaspete. Găsiţi aici şi şervete tradiţionale ţesute mână sau din dantelă, şerveţele cu broderii populare, dantelărie, obiecte din ceramică, tablouri pictate de mână, obiecte din lemn, poşete din piele, curele, portmonee, bijuterii de argint etc. Printre cele mai căutate suveniruri se numără şi bureţii naturali de baie, unele condimente, vinurile şi lichiorurile. Cele mai cunoscute târguri sunt în Pazin, Vodnjan, Motovun sau Buzet şi au loc de obicei o dată la două săptămâni. În unele localităţi târgurile se ţin numai o dată pe lună.

    Dintre alimente, turiştii cumpără cel mai adesea din Croaţia ulei de măsline de bună calitate, brânzeturi tradiţionale de oaie şi aşa-numitul "prşut" - jambon afumat. Nu uitaţi să încercaţi şi băutura spirtoasă locală din struguri, ţuica de pere sau "travarica" - o palincă pe bază de vin şi ierburi aromatice.

  • Preţuri orientative

    Preţurile alimentelor esenţiale diferă în funcţie de locul unde le cumpăraţi: de exemplu, la restaurant vor costa mai mult decât în magazine. De asemenea, preţurile restaurantelor sunt mai ridicate în timpul sezonului turistic de vârf. Mai jos am pregătit o listă cu preţurile unora dintre produsele alimentare şi băuturile de bază:

    1 kg pâine = 4 - 6 HRK
    1 l lapte = 5 HRK
    iaurt = 3 - 5 HRK
    unt = 12 HRK
    1 ou = 1 HRK
    1 kg salam de vară = 40 HRK
    1 kg salam uscat = 60 - 100 HRK
    1 kg roşii, ardei gras = 10 - 15 HRK
    1 kg struguri = 5 - 10 HRK
    100 g cafea = 5 - 7 HRK
    1,5 l apă minerală = 5 - 7 HRK
    0,5 l bere = 3 -5 HRK
    1 l vin = 10 - 20 HRK

web:need_help

0312 293 500